marți, 6 martie 2012

Tigari de contrabanda la Gaesti !

3100 de ţigarete fără documente de provenienţă au fost descoperite de poliţiştii dâmboviţeni în urma unui control în trafic


Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti au organizat şi executat ieri, 05 martie 2012 o acţiune pentru verificarea legalităţii transportului de mărfuri, ocazie cu care a fost depistat în trafic numitul C.V., de 45 de ani, din comuna Ulieşti, în timp ce transporta cantitatea de 3100 pachete de ţigarete fără documente legale de provenienţă. Numitul C.V a fost sancţionat contravenţional de poliţişti cu amendă în valoare de 1500 lei, întreaga cantitate de ţigarete fiind ridicată în vederea confiscării. Totodată, în cadrul acestei acţiuni, pentru neregulile constate în trafic, poliţiştii au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3650 lei.

• Ieri, 05 martie a.c., poliţiştii dâmboviţeni au organizat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii sustragerilor de material lemnos

Lucrătorii Secţiei nr. 7 Poliţie Rurală Fieni au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii sustragerilor de material lemnos, ocazie cu care au fost depistaţi numiţii Ş.C., de 27 de ani, S.I., de 27 de ani şi U.I., de 22 de ani, toţi din comuna Moroieni, în timp ce transportau cu ajutorul unui atelaj hipo cantitatea de 2 mc material lemnos, esenţă stejar, fără documente de provenienţă. Poliţiştii au procedat la sancţionarea contravenţională a celor trei tineri, conform art.19, alin.1, lit.b din L 171/2010, întreaga cantitate de material lemnos fiind ridicată în vederea confiscării.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu