vineri, 23 martie 2012

Moarte pe doua roti in RAZVAD DAMBOVITA

A ignorat linia continuă şi a circulat cu viteză prea mare, spun martorii despre un tânăr de 18 care şi-a pierdut viaţa în această după-amiază.
Băiatul a depăşit o coloană de maşini şi s-a izbit violent de un Golf anagajat în schimbarea direcţiei de deplasare.
“Avea peste o sută de kilometri la oră. A trecut şi pe lângă oglinda mea la cinci centimetri. A depăşit o coloană de 10 maşini, care mergeau noemal, cu 60 la oră şi s-a izbit de o maşină care încerca să iasă de pe drum”, ne-a povestit un şofer.
Medicii au încercat în zadar să îl readucă la viaţă. Tânărul a fost resuscitat mai bine de o jumătate de oră. “L-am resuscitat dar degeaba. Inima lui nu mai bătea”, a declarat Gabriela Florescu, medic Ambulanţa Dâmboviţa.


O echipă de criminalişti a efectuat cercetarea la faţa locului. Pe asfalt se văd urmele de frânare ale tânărului pe o distanţă de 15 metri. Traficul rutier a fost blocat pe o bandă de mers aproape 40 de minute.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu